Oportunităţi economice pe timp de pandemie

Cât de straniu nu ar suna acest lucru, dar pandemia deschide şi anumite oportunităţi de ordin economic pentru ţări ca Republica Moldova. Urmărind tendinţele economice la nivel global, nu pot trece cu vederea faptul că există o preocupare aparte pentru amplasarea producerii cât mai aproape de pieţele de desfacere. În special, acest lucru se atestă în Asia, produsele fabricate în această parte a lumii „inundând” alte pieţe de pe glob, în special cele europene. Pandemia a scos în evidenţă o problemă serioasă pentru exporturile asiatice – transportul de mărfuri şi, în rezultat, a apărut tendinţa de a reamplasa producerea cât mai aproape de piaţa de desfacere.

Din acest punct de vedere, Republica Moldova este o destinaţie aproape perfectă pentru eventualele investiţii. Aceasta pentru că Moldova este chiar la frontiera UE, oferă condiţii de business bune (în special, posibilitatea de a activa în regim de zonă economică liberă), forţa de muncă este relativ ieftină (mai ales că, potrivit unor date, pandemia a readus acasă până la 200 de mii de moldoveni), regulile de joc sunt clare, valuta naţională e relativ stabilă etc. Ca să nu mai vorbim de faptul că Moldova beneficiază de un acord de liber schimb aprofundat şi cuprinzător cu UE.

Dar, dincolo de aceste constatări de ordin general, trebuie să înţelegem că investitorii sunt foarte atenţi şi la alte aspecte şi trebuie să ne asigurăm că şi în respectivele domenii suntem „cu temele făcute”. În primul rând, potenţialii investitori sunt foarte atenţi la calitatea justiţiei. Fără o justiţie independentă, nici un investitor nu poate avea garanţia că investiţia sa e în siguranţă. În al doilea rând, potenţialii investitori, atunci când elaborează matricea de riscuri aferentă investiţiei lor, iau în calcul cât de frecvente sunt situaţiile de instabilitate politică. În al treilea rând, o problemă importantă pe care potenţialii investitori o examinează ţine de evoluţia indicatorilor demografici. Aceasta pentru a se asigura că nu vor rămâne la un moment dat fără forţă de muncă. În al patrulea rând, pentru potenţialii investitori contează şi stabilitatea cadrului fiscal şi ei examinează foarte atent evoluţia lucrurilor din acest punct de vedere timp de minimum un deceniu. În al cincilea rând, pentru potenţialii investitori contează mult gradul de birocratizare a ţării în care vor să vină, dar şi nivelul corupţiei, inclusiv eforturile ce se depun în vederea eradicării fenomenului. Sunt şi alţi factori ce intră în zona de preocupări a potenţialilor investitori, dar cei cinci menţionaţi de mine mai sus sunt de bază.

Deci, acum suntem în situaţia în care constatăm că economia Republicii Moldova, fiind afectată de pandemie, poate să-şi revină inclusiv din contul utilizării oportunităţilor ce au apărut. Însă, pentru valorificarea respectivelor oportunităţi e nevoie să transmitem mesaje clare către potenţialii investitori că Moldova este pe calea cea dreaptă la capitolul reforma justiţiei, că se depun eforturi pentru diminuarea birocraţiei şi corupţiei, că şi în continuare vom avea reguli de joc previzibile şi un cadru fiscal stabil, că perioadele de instabilitate politică nu afectează activitatea mediului de afaceri şi, nu în ultimul rând, că situaţia demografică e o preocupare constantă şi prioritară a autorităţilor Republicii Moldova şi că eventualii investitori nu se vor confrunta la un moment dat cu insuficienţa forţei de muncă. Numai dacă vom veni cu aceste mesaje importante, vom putea real spera pe atragerea de noi investiţii şi pe utilizarea cu maximă eficienţă a noilor oportunităţi economice ce apar ca urmare a pandemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Get started

If you want to get a free consultation without any obligations, fill in the form below and we'll get in touch with you.