Despre investiţii şi justiţie

De ce mulţi investitori străini ocolesc Moldova, iar puţinii agenţi economici locali, care ar putea face investiţii importante, de regulă, se abţin să le facă? Unii ar putea spune că Moldova reprezintă o piaţă prea mică pentru investiţii importante, alţii ar putea da vina pe instabilitatea politică, a treia categorie – pe nivelul ridicat de birocraţie, a patra categorie – pe presiunea exercitată nejustificat de cele mai dese ori de către organele de control, a cincea categorie – pe legislaţia imperfectă, a şasea categorie – pe lipsa forţei de muncă, problemă ce se accentuează tot mai mult ca urmare a exodului continuu de populaţie, a şaptea categorie – pe concurenţa deseori neloială etc. Şi toţi ei au ar avea dreptate în felul lor, pentru că fiecare din problemele menţionate persistă şi nu există agent economic cât de cât activ care să nu le fi resimţit influenţa măcar o dată. Însă, cea mai mare problemă, în opinia mea, este calitatea justiţiei în Moldova.

Nu voi da nume sau denumiri de companii (şi nici nu ar fi corect să o fac), dar, efectuând o analiză sumară a cazurilor cu implicarea mai multor investitori cu nume sonore (străini şi locali), am depistat că practic fiecare al doilea dintre ei a avut de suferit ca urmare a „contactului” cu justiţia autohtonă. Nu vreau să insinuez şi nici să aduc critici nefondate, dar Moldova a pierdut mulţi investitori anume din cauza că ei au înţeles că justiţia noastră nu e una corectă, nu e independentă şi nu există nici o garanţie că-şi vor putea apăra drepturile. Unii au renunţat la investiţiile făcute aici şi şi-au transferat capitalurile în altă parte, preferând să salveze măcar ce se mai putea de salvat; alţii – au renunţat la proiecte importante, înţelegând că vor pierde doar timp şi bani, fără a-şi putea recupera investiţiile; a treia categorie, pur şi simplu, au şters Moldova de pe harta potenţialelor lor investiţii, văzând cu ce probleme se confruntă alţii în raport cu justiţia noastră. Iar în consecinţă a pierdut statul, pentru că a fost lipsit de importante sume ce ar fi putut veni în buget, de potenţiale noi locuri de muncă ce ar fi putut determina o parte din conaţionali să rămână acasă, de potenţiale produse sau mărfuri ce ar fi putut fi de origine autohtonă, dar nu importate.

Şi, apropo, statul în acest caz nu trebuie compătimit, chiar dacă suferă pierderile menţionate. Pentru că statul e obligat să asigure o justiţie de calitate şi, dacă ar fi făcut acest lucru la timp, nu am fi avut atât de multe scandaluri legate de lezarea drepturilor investitorilor oneşti, nu am fi avut un climat investiţional atât de neatractiv şi o economie atât de slabă. Din păcate, toţi acei ce s-au perindat la putere în anii de independenţă şi au reprezentat la anumit etape factorul decizional la nivel de stat, nu au avut suficientă voinţă politică pentru a implementa o autentică reformă a justiţiei. Oricât de mare ar fi fost împotrivirea sistemului, în cazul în care ar fi existat suficientă voinţă politică, reforma ar fi reuşit şi astăzi nu am fi fost nevoiţi să constatăm starea deplorabilă a justiţiei, care, ca un cancer adevărat, sugrumă întregul organism al statului Republica Moldova.

Ce m-a determinat să scriu aceste rânduri? Nu este un secret că, urmare a pandemiei de COVID-19, avem o criză economică care se aprofundează tot mai mult. Fără investiţii serioase, economia nu are cum să-şi revină. Iar ca aceste investiţii să aibă loc, justiţia nu trebuie să sugrume puţinii investitori care au mai rămas. Din contra, trebuie să aibă un comportament maximal corect. Astfel încât întreaga comunitate de business din Moldova, dar şi cea de peste hotare, să primească un semnal clar că pot investi şi că investiţiile lor vor fi în siguranţă. Numai astfel vom putea salva economia. Altă cale nu există.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Get started

If you want to get a free consultation without any obligations, fill in the form below and we'll get in touch with you.